Marti
Ne-am trezit pusi pe fapte mari. Dupa un mic dejun copios servit la terasa de la ultimul etaj al hotelului, am taiat-o sa vizitam Hagia Sofia, si pentru asta planificasem intreaga zi. Dezamagire intr-o oarecare masura, pentru ca e in renovare. Dar asta nu ne-a impiedicat sa-i admiram frumusetea si marimea cu adevarat impunatoare. Vorbele nu fac mare lucru, voi atasa poze.
Pentru ca am terminat de vizitat destul de repede, am hotarat sa vizitam si Marele Bazar. Este practic un oras in miniatura, cu strazi mai mult decat populate, si cu pravalii care te ametesc prin luminile bogate si prin coloritul viu. Magazinele ce comerciaizeaza aur au niste vitrine care mai mult descurajeaza decat imbie la cumparaturi prin multimea si diversitatea bijuteriilor. Aici concurenta e acerba intre negustorii turci si cei rusi. Nu am stat sa facem vreo comparatie pentru ca ne-a agatat un turc care stia romaneste si care are un frate cu un magazin de aur pe undeva prin sectorul 6 Militari. Ne-a bagat in magazinul de care raspundea o ruda a sa, si ea cunoscatoare de romana, asa ca nevasta-mea si-a luat ce si-a propus in timp record. Daca vorbim de piata de pielarie (haine, genti, posete) lupta e castigata de rusi, ei acaparand aceasta ramura a comertului. Daca cu turcii poti discuta si negocia, cu rusii nu tine. In plus, nu-ti poti da seama cat de bun e materialul din care sunt confectionate produsele lor. Dar oricum, nu a fost un subiect care sa ne intereseze, asa ca am sarit peste.
Gasesti acolo pravalii cu obiecte de artizanat, suveniruri, tesaturi turcesti, ceasuri, cutite, jocuri de sah cu niste piese superbe (figurine de ieniceri), domino cu pietre confectionate din os sau fildes, zaruri din fildes sau sidef, dar la astea preturile sunt prohibitive.
Pe scurt, am mers prin bazar pana am uitat pentru ce am plecat de acasa, iar durerea din picioare a ajuns la faza aia periculoasa in care mersul devine o chestie de vointa suprema. Am iesit de acolo, am reusit sa mancam ceva si am cazut rupti de oboseala.
Miercuri
Zi planificata pentru Top Kapi. L-am fi vizitat marti, dar era un pic inchis. Nu-i nimic, merge si a doua zi.
La intrare (biletul costa 25 TL, echivalentul a 50 de lei) te intampina cu caldura controlul antitero. Niste flacaiasi inarmati cu automate te imbie la calm si meditatie, iar bagajele (posete, genti, sacose) sunt trecute prin filtrul razelor X sau care or fi alea. Contra 15 lire se poate inchiria un ghid audio. E vorba de un utilaj cu casti dotat cu o tastatura. La fiecare obiectiv din Sarai, camera, pavilion sau orice altceva exista un cartonas cu o cifra. Matale tastezi cifra si jucareaua iti da toate informatiile in casti.
Nu peste tot fotografiatul e permis. Ti se interzice activitatea asta in incaperea tezaurului, a bijuteriilor, a uniformelor sultanilor, a relicvelor sacre, a armelor, si (aici m-am imbolnavit) a ceasurilor. Fratilor, nu va puteti imagina ce splendori am vazut! Eu am senzatia ca priceperea ceasornicarilor a scazut odata cu vremea, n-am intalnit si n-am auzit niciodata despre mecanismele expuse. Sunt acolo ceasuri cumparate, comandate sau primite cadou de sultani in aproape 300 de ani de la arabi, englezi, francezi, austrieci, rusi, nemti... Stati linistiti, elvetienii pe vremea aia habar n-aveau de ceasuri
Imi pare rau ca nu va pot oferi poze din aceste locuri, sunt constient ca cele pe care le voi atasa nu pot compensa aceasta lipsa. Nu pot decat sa va doresc sa ajungeti si voi acolo.
Se pare ca in acest microconcediu am fost insotiti de un noroc chior. O data sau de 2 ori pe saptamana in curtea mare a Saraiului vine sa se produca o orchestra a armatei turce, constituita pe criterii istorice, cu uniforme si cantece vechi, care au o semnificatie deosebita pentru istoria si cultura turca. Ei bine, tocmai cand am ajuns noi in curte, si-a facut aparitia si fanfara, care ne-a oferit un spectacol cu adevarat superb.
Am plecat de acolo si ne-am oprit in parc sa ne odihnim si sa ne povestim impresiile despre minunea ce se numeste Top Kapi. Aici am vazut o chestie care ne-a lasat fara cuvinte. Daca nu stiti, va spun eu, la turci e perioada Ramadanului (marele post). Asta inseamna ca nu au voie sa manance pana la apusul soarelui. Cand stateam noi pe banca si sporovaiam, incep nene sa curga la drept-credinciosi de am crezut ca e vreo procesiune. Insa chestia era ca veneau cu tot neamul, cu copii, bunici, neveste, frati, surori, ce mai, tot familionul! Dar nu veneau cu mana goala, ci cu bagaje multe si mari! Carau pleduri, fete de masa si mancare sa saturi un regiment. Se asezau pe iarba din parc si asteptau ca soarele sa asfinteasca pentru ca sa poata manca... Practic toata zona verde s-a transformat intr-un urias picnic. Habar n-am avut de acest obicei, dar ma bucur ca am aflat de el si ca l-am vazut. Numai ca (si imi pare rau pentru ei) Allah s-a suparat pe ei marti seara. Dupa ce au inceput toti sa randuiasca mancarurile pentru ospat, a inceput o ploaie de vai maica lor! N-am vazut cum au procedat ca am taiat-o inginereste inainte sa se ingramadeasca norii periculos.
Acum vine partea cea mai tare. Seara, in camera, facem socoteala, Anca si eu, ca ne-am atins scopul pentru care am venit, ca nu prea mai avem ce vedea, pentru ca pe langa ce v-am povestit am mai batut si o gramada de stradute la pas, de am facut basici in talpi, deci ca sa mai stam o zi ar fi insemnat pierdere de timp si bani cheltuiti chiar aiurea.
Asa ca azi dimineata la ora 8 ne-am suit in masina si am pornit spre casa. La ora asta traficul in Istanbul e foarte redus, asa ca am iesit repede din oras, si mai mult decat atat, si autostrada era aproape pustie.
Tot timpul am avut o nelamurire. Unde platesc taxa de autostrada si cat costa. Nimeni, nici cei din staff-ul hotelului n-au stiut sa-mi spuna. Capul sus peptu-nainte, si la arme flacai! Ce-o fi, o fi!
La 10.45 am ajuns la frontiera turca. Intreb: taxa, otoyol, ne kadar... Raspuns: no problem, go! Adica taxa o platesc doar turcii! Alta viata neica! Asa da
La 11.00 eram deja in Bulgaria. Kapitan Andreevo, alimentat, oprit pentru o tandara de odihna si oarece necesitati, si vira!
Pana la granita am oprit masina doar de 2 ori dar fara sa ne dam jos din ea. O data am vazut o masina de romani oprita cu capota ridicata. Ii intreb de probleme, da, aveau. Radiator spart. Din pacate nu aveam cum sa-i ajut, si erau si ei constienti de asta. Asteptau sa se mai raceasca motorul si sa ajunga cumva la Nova Zagora. A doua oara am oprit sa schimb bateria la camera, ca am bagat filmari intens. Fara a depasi cu mult viteza legala (in cea mai mare parte am mers legal) am ajuns la granita la 16.30. Aceeasi obisnuita desconsiderare din partea vamesilor (nici n-au vrut sa se uite la acte
) asa ca am trecut prin vama ca racheta. Si la 17.30 am ajuns acasa...
Concluzii.
A fost o iesire superba pentru noi. Presupun ca am uitat sa va spun ca pe 16 am implinit 24 de ani de casnicie, deci un fel de cadou oferit noua.
Masina s-a comportat asa cum a fost proiectata, ireprosabil.
Bulgaria e o tara deosebit de frumoasa. Nu au drumuri stralucite (pe mici portiuni sunt chiar bombardate de o aviatie haina), dar au in derulare un program de autostrazi cu care cred ca noi nu vom putea concura prea curand.
GPS-ul a functionat fara greseala.
Am reusit sa conduc 650 de km aproape fara oprire. La cat de hodorog sunt, e totusi bine
Dane, nu te-am uitat. Te-am rezolvat.